duminică, 31 martie 2013

Partener media in Superblog

- Superblog, Superblog, vrei sa fiu partenerul tau media?
- Mi-ar placea dragul meu, zisera intr-un glas organizatorii, sponsori si ceilalti parteneri media. Dar...demonstreaza-mi ca meriti sa-ti fiu "aleasa".
- E dificil sa stii, eu sunt convins ca sunt o gramada de alti pretendenti, poate mai curajosi si poate mai iscusiti decat mine in manuirea penelului virtual. Eu sunt doar foarte tanar in ale blogosferei, am multe de invatat si ai multe sa ma inveti tu insati, dar sunt ambitios si vreau (vorba cantecului). Se pune daca iti zic ca nu iti pot garanta decat fidelitate si dedicare?
- Nu stiu, ma mai gandesc, zisera ei, prin vocea Claudiei Patrascu. Mai spune-mi despre tine.
- Bine atunci. Sunt chilly-thoughts. De ce "chilly"? Pentru ca pot fi al naibii de picant in cuvinte cand vreau asta. Pot arunca sageti dureroase de sensuri uneori necunoscute ale frazelor. Si "thoughts" pentru ca intotdeauna m-am definit printr-un verb - a gandi! Este singura activitate reala care ne diferentiaza de orice alta forma de viata. Toate animalele si toate plantele simt. Dar nu toate gandesc. Iar daca nu gandesti, nu te ridici la rangul nobil de OM. Ar mai fi ceva - uneori sunt chilly cand vad ca oamenii nu gandesc inainte de a scrie sau a zice ceva. Asa am ajuns eu sa fiu chilly-thoughts. Ce mi-am propus cand mi-am deschis blogul? Un lucru simplu - simplu de inteles adica, si anume sa incerc sa influentez, chiar si intr-o mica masura, viziunea oamenilor asupra a ceea ce suntem si asupra cuvintelor. Vreau sa demonstrez ca prin cuvantul potrivit poti deschide sau inchide usi. Vreau sa demonstrez ca o fraza poate face mai multe decat o fapta. Sunt oameni care doar de asta au nevoie. Oameni care pot ierta faptul ca nu poti fi langa ei fizic, dar nu pot ierta daca nu esti langa ei moral sau spiritual. Iar noi nu ii putem face sa simta prezenta noastra decat prin cuvinte.
- Bine bine, zisera partenerii media (un fel de masa rotunda formata din PRWave, Radio Lynx, TVR2, ZEList Monitor, RSS Pub, Toate Blogurile, PHOTO Magazine, Connect, Mujer, www.121.ro). Dar de ce te-ai inscris in Superblog? Cum ma vezi tu pe mine? De ce m-ai alege "la bine si la rau"?
- Spring Superblog este un instrument bun pentru scopul meu, cel prezentat mai sus. Este cred cel mai bun concurs de blogging si de scris din Romania. Cred de asemenea ca se plaseaza foarte bine pe plan de marketing. Asadar, ar fi un fel de win-win situation, vorba englezilor. Eu imi ating scopul nobil de la care am propus, iar mai departe promovez valorile si ideile Superblog - creativitate, libertatea expresiei, originalitate, scris de calitate. Chiar cred ca daca mai mult oameni cu viziune comuna lucreaza si colaboreaza, rezultatele nu vor intarzia sa apara. Vad o lume "roz" cu vorbitori de gramatica romana corecta, de bloguri de calitate, de oameni care citesc si care incurajeaza mai departe literatura si cultura. Asta e lumea mea cu unicorni culturali la care nu vreau sa renunt.
- Si ce ai face tu daca ai fi partenerul meu media?
- Ei bine, probabil nimic in plus fata de ce au facut si predecesorii mei sau colegii mei de "post" - cele clasice, promovare, sustinere, organizare de diverse evenimente, scris de articole pe tema Superblog si folosit un ditamai bannerul. Cu ce o sa vin diferit, va fi atitudinea si dedicarea, cum am zis mai devreme. Te rog, Alege-ma! :)
- Ok, vorbeai de libertatea expresiei! Suntem un grup foarte diferit. Lasa-ne sa decidem vreo cateva zile, cam o saptamana asa si pana pe data de 11-12 aprilie iti dam si raspunsul.
- Astept cu nerabdare!
- Rabdarea e o comoara de aur. Succes!

Articol scris pentru Spring Superblog2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu